Gheţarul Focul Viu

Localizare: zona Padiş, munţii Apuseni.

Peştera se află în judeţul Bihor, pe teritoriul administrativ estic al comunei Pietroasa, în zona turistică Padiș din Parcul Natural Apuseni. Este dispusă pe Valea Galbenă, în apropiere de Vârful Piatra Galbenei la o altitudine de 1.165 metri.

steluta IL

De ce recomandăm:

Gheţarul Focul Viu este o peşteră adăpostind al treilea bloc de gheaţă fosilă ca mărime din ţară (după Gheţarul Scărişoara şi Avenul Borţig, situate de asemenea în Parcul Natural Apuseni), cu un volum de aproximativ 25.000 m³.

Este o peşteră micuţă, alcătuită din două săli, prima „ Sala Mareˮ fiind ocupată de imensul bloc de gheaţă. Tavanul acesteia este spart de o fereastră de mari dimensiuni prin care au căzut înăuntru buşteni, frunze precum şi zăpadă din exterior, care au format o movilă mare. Prin tavanul peşterii pătrunde suficientă lumină pentru a dezvălui grupurile de stalagmite de gheaţa aflate în partea opusă intrării în peşteră. În spatele stalagmitelor se află o galerie care duce spre „Sala Micăˮ.

De altfel, în jurul orelor prânzului, razele de soare pătrund prin fereastră creând un joc de lumini, de unde vine şi numele peşterii: „Focul Viuˮ.

Explicaţia existenţei blocului de gheaţă în peşteră este dată de două elemente: fereastra din tavan favorizează acumularea aerului rece, iar lipsa ventilării în peşteră menţine aerul rece captiv tot timpul anului.

Vizitarea este permisă până la balustrada din lemn amenajată la intrare.

Puncte de acces:

  1. Padiş;
  2. Canton Glăvoi; 

Traseu: peştera este accesibilă de pe traseul turistic „Circuitul Cheilor Galbenei”, marcat cu punct galben PG.

Durată – circuitul Cheilor Galbenei, ce cuprinde şi Gheţarul Focul Viu: 

  • 9-10 ore din Padiş (dus-întors);
  • 8-9 ore din Glăvoi (dus-întors).

Leave a comment

Create a website or blog at WordPress.com

Up ↑