RoEstTrip – ziua 4 și 5: Bucegi – de la Babele la cota 1400 și aventură în Munții Ciucaș

autor: Patricia

Data: august 2013

    Ziua a treia a aventurii noastre prin Bucegi a sosit cu o vreme numai bună de scos bocancii la plimbare, iar pentru că era ultima zi petrecută în acest masiv am profitat și ne-am pregătit rapid să ieșim din Cabana Babele, pentru a surprinde Babele și Sfinxul și în lumina dimineții, cât încă nu era foarte populat platoul cu turiști. Și a fost o alegere foarte bună, razele blânde ale dimineții scăldau formațiunile într-o lumină caldă, iar noi ne-am umplut de energie pentru cele câteva ore de mers ce aveam să le parcugem până în Sinaia. Continue reading “RoEstTrip – ziua 4 și 5: Bucegi – de la Babele la cota 1400 și aventură în Munții Ciucaș”

RoEstTrip – ziua 3: Bucegi – vârful Bucșoiu, crucea Caraiman, Babele și Sfinxul

autor: Patricia

Data: august 2013

    Dimineața ne-a întâmpinat cu pași domoli de bocanci în jurul nostru, drumeții ce s-au trezit cu primele raze ale soarelui dorind să vadă răsăritul, iar pașii lor erau pe la urechile noastre, căci noi tot în sala de mese eram savurând ultimele clipe de somn, după mutarea de seara precedentă de la priciuri. Și am dormit foarte bine, în mod cert în înghesuiala ce era la priciuri nu ne-am fi odihnit. Ne pregătim rapid și pornim la drum în tura de încălzire, spre vârful Bucșoiu. Continue reading “RoEstTrip – ziua 3: Bucegi – vârful Bucșoiu, crucea Caraiman, Babele și Sfinxul”

RoEstTrip – ziua 2: pe crestele munților Bucegi, de la cota 1400 pe Drumul Grănicerilor până la Omu

autor: Patricia

Data: august 2013

   Dimineață în Sinaia, vreme frumoasă, o trupă pe cinste și mult chef de explorare… ingredientele cu care ne-am pregătit pentru a face cunoștință cu munții Bucegi. Deși sunt poate cei mai vizitați munți din țară, fiind accesibili și foarte populari, pe lista noastră au avut puțin de așteptat din pricina antropizării lor și a mulțimii mai mult sau mai puțin pasionată de munte, ce îi bate cărările an de an, fie vară, fie iarnă, în bocanci sau schiuri. Însă noi am pregătit o primă întâlnire mai aparte, prima zi călăuză fiindu-ne doar banda roșie BR. Continue reading “RoEstTrip – ziua 2: pe crestele munților Bucegi, de la cota 1400 pe Drumul Grănicerilor până la Omu”

RoEstTrip – ziua 1: Canionul Șapte Scări, Canionul Tamina, Cascada Urlătoarea

autor: Patricia

Data: august 2013

     Vara este sezonul nostru preferat de scos bocancii la plimbare, mai ales pe creste, unde banda roșie ne călăuzește pașii pe poteci. Anul acesta a venit rândul unei călătorii prin părțile răsăritene ale țării, pe lista noastră fiind tărâmurile frumoase din Bucegi, Ciucaș și Delta Dunării. Continue reading “RoEstTrip – ziua 1: Canionul Șapte Scări, Canionul Tamina, Cascada Urlătoarea”

Create a website or blog at WordPress.com

Up ↑